Fashionable sport, bun venit!
Posted by on Jul 27, 2015 in Cuvinte | No Comments



Designerii aruncă în arena modei ținute cu o alură din ce în ce mai sportivă, iar echipamentul de sală seamănă tot mai mult cu un model de pe catwalk. Amuzată de brusca direcție athleisure, Alina Aliman (www.dreamingof.net) se întreabă, pe bună dreptate: de când toată lumea face sport?!

Îmi amintesc perfect de privirile încruntate ale mamei și de zâmbetul ciudat al unora dintre colegele mele de liceu când refuzam să port pantofi cu toc la petreceri și cluburi și alegeam, chiar pentru o rochie din catifea, o pereche de pantofi sport. Dar și de nedumerirea unor prietene care nu înțelegeau de ce, în locul unor plimbări în mall, eu alegeam să fac câteva ture de bazin. La câtiva ani distanță însă, moda străzii arată ca și cum toată lumea a ieșit să respire într-o pauză de la jogging, iar procuparea pentru maratoane, triatloane biking, hiking, tiroliene și curse cu bicicleta este din ce în ce mai mare. Să fie vorba de o bruscă pasiune a omenirii pentru sport și sănătate? Parțial adevărat, ar spune sociologii, iar preocuparea pentru un stil de viață sănătos a condus, într-adevăr, către sălile de sport, și persoane a căror tangență cu mișcarea consta doar în privitul unor meciuri de tenis de la arenele BNR. Însă eu una cred că o mai mare influență a avut-o… moda. Și vorbesc aici atât despre gadgeturile speciale pentru sport (brățări de monitorizare, aplicații sofisticate pentru diete și mișcare asistată – generația dependentă de tehnologie a vrut să afle câți pași face pe zi sau câte calorii conține masa de prânz), cât și despre colecțiile prezentate la Săptămânile Modei, cu tot mai accentuate influențe din zona sportivă.

Well done, designeri! Stella McCartney a fost prima care a impus colaborarea fashion&sport, cu ale sale colecții destinate sălilor de yoga, dar devenite atât de trendy încât au invadat moda de zi cu zi. Karl Lagerfeld a trimis anul trecut pe podium tenişi asortaţi unor ţinute haute-couture, iar Tom Ford a acoperit bluzele de fotbal cu paiete, în timp ce magazinele H&M au fost luate cu asalt la lansarea colecției capsulă Alexander Wang for H&M, chiar dacă bustierele din neopren au fost duse doar la club, iar gențile pentru antrenament s-au transformat, cu ușurință, în niște elegante genți de voiaj Moda nu s-a oprit însă aici. Ricardo Tisci (Givenchy) a imaginat un nou model de Air Nike, Raf Simons (Dior) a lansat o linie specială pentru Adidas, Jeremy Scott (Moschino) s-a amuzat imaginând perechi de pantofi sport Adidas, Vans și Converse au avut parte de noi valuri de fani atunci când au lansat liniile realizate în duet cu Comme des Garçons sau Kenzo, fashionistele au suspinat îndelung după modelele Puma realizate în colaborare cu brandul McQueen, iar desenele lui Kate Spade le-am zărit pe tenișii New Balance. Iar isteria nu s-a terminat aici, cele mai așteptate colaborări ale acestui an fiind cele dintre veteranii de la Nike și inovativii de la Sacai, dar și colecția absolut impresionantă semnată Mary Katrantzou pentru Adidas. Eu una nu pot decât să mă bucur că sportul a intrat în viețile tuturor. Chiar dacă uneori doar sub forma unei garderobe sporty-fashion. 

Leave a Reply