Femeile sunt bravo!
Posted by on Mar 15, 2016 in Trairi | No Comments



În weekend m-am întâlnit cu doamnele din Republica Moldova. „Strașnice” femei! Și frumoase și hotărâte. Am participat la un eveniment unde erau nu știu câte fețe pe metru pătrat de la care nu-mi puteam lua ochii.

moldova

 

moldova 2

 

Multe m-au întrebat despre parcursul meu profesional și despre cât de complicat a fost începutul, dacă aveam emoții la prima emisie, cum mi-am depășit temerile. Le-am spus adevărul. Nu aveam nicio emoție la 19 ani. Poate din inconștiența vârstei sau din exercițiul pe care îl aveam din multele spectacole în care jucasem la școală… Mi se părea tot o joacă, doar că aveam mult mai mulți spectatori. Iar la asta nu mă gândeam deloc. Greul a venit mult mai târziu, când am priceput ce responsabilitate mare ai când te adresezi unei țări întregi. Mi-am amintit de Loredana, care-mi spunea și ea că acum are mult mai multe emoții decât la începutul carierei. Deci nu sunt singura…

PS Și trebuie să vă povestesc și o întâmplare simpatică de la Chișinău. Duminică dimineață, înainte să fug la aeroport ca să mă întorc acasă am avut norocul să găsesc un loc la masaj, într-un Spa nou deschis într-un frumos hotel din capitala Moldovei. Mă pregătisem să-i spun terapeutei că eu vreau să-mi facă un masaj ferm pentru că sunt foarte obosită și mă dor toate cele și pentru că în general așa îmi place masajul, dar când am văzut-o și mi-a strâns mâna mi-am dat seamă că este exact ce îmi trebuie, ceea ce a fost perfect adevărat. După vreo jumătate de oră de masaj dumnezeiesc îmi zice: „Pot să vă fac un compliment?” Răspund fericită: „Da”. Cine nu vrea să i se facă un compliment la ora 11, la 43 de ani, la masaj?

„O să vă fac un peeling cu sare ca să pătrundă mai bine crema deoarece aveți pielea foarte uscată!”
Și care e complimentul, mă întrebam, când brusc a venit răspunsul, ca și cum doamna îmi citea gândurile: „E compliment, nu trebuie să plătiți”…

Aș fi vrut să leșin de râs când m-am prins că era vorba de „complimentary”, adică un serviciu gratuit, oferit de ea, în afara masajului propriu-zis. Limba „moldoveneasca” este „bravo”. Ca și femeile care o vorbesc! Mă mai duc la Chișinău, îmi place! La plecare n-am luat „recipisa” … că nu voiam să decontez nimic ☺

Leave a Reply