România, te iubesc!
Posted by on Aug 11, 2011 in Cuvinte | No Comments



romaniaVă scriu din mijlocul Oceanului Atlantic. Fără nici o glumă, pornind de la recomandările articolului despre destinaţii turistice de familie dintr-un număr al revistei, am ales să plecăm cu cei mici într-o croazieră Disney. Şi bine am făcut! Este absolut genial şi v-o recomand fără ezitare – chiar şi celor care nu aveţi copii, dar vă plac desenele animate, oceanul, insulele, vapoarele şi aventura.

Ne-am îmbarcat la Cape Canaveral pe acest Disney Dream uriaş, împreună cu 4 000 de călători şi 1 500 de membri ai echipajului. Vasul are 340 de metri lungime, 14 etaje şi 1.250 de camere. Ştiam de pe site-ul lor, unde făcusem rezervarea, cam ce urmează să experimentăm, dar toate aşteptările mi-au fost depăşite. Cluburi, restaurante, săli de joc, o sală de cinema cât la multiplex, o sală de teatru cât Sala Palatului, spa pentru adulţi şi adolescenţi, sală de fitness unde te antrenezi privind oceanul, teren de baschet, minigolf, pistă de alergat, cluburi, un ecran imens de cinema în aer liber, lângă piscine, tobogane de apă, magazine, toate puse la punct până în cele mai mici detalii.

Noi am ales varianta cu 5 nopţi, în Bahamas, care, zilnic, te duce într-o altă insulă, unde găseşti, de fiecare dată, altceva de făcut: la Castaway Cay, de pildă, o insuliţă aflată în proprietatea Disney, am închiriat biciclete, am hrănit peşti, am făcut snorkeling şi am lenevit la un masaj de vis într-o căsuţă din lemn de pe plajă, pictată frumos, cu flori de jur împrejur şi zgomot de valuri…

La ora mesei, înapoi pe vas, am avut parte de alte surprize: am dat de o româncă Raluca, din Braşov. Mai are un pic şi i se încheie contractul. Seara, în cameră, am găsit un buchet de flori, o şampanie, şi un bileţel în română, de la George şi colega lui, care la room service răspundea, foarte amabilă, „Gabi“. Tudor este chef la unul dintre restaurante, iar pe Constantin l-au aplaudat clienţii la plecare şi aproape că i-au dat lacrimile.

Şaptezeci de români lucrează pe acest vas, de la bucătărie şi restaurante la magazine, birouri şi multe altele. Am fost nespus de mândră şi de bucuroasă să-i întâlnesc. Toţi au contracte de aproximativ o jumătate de an, cu două luni pauză. Sunt mulţumiţi că fac bani frumoşi într-un loc plăcut, unde sunt trataţi foarte bine de către companie, dar, desigur, le e dor de-acasă.

Şi la Miami, înainte de a ne îmbarca pe vapor, cunoscuserăm câţiva români care au ales să trăiască definitiv în America pentru a avea o viaţă civilizată, cu o casă frumoasă, o maşină bună şi o şcoală de calitate pentru copii. Însă toţi, absolut toţi, aveau în suflet dorul de ţară. Acest lucru mi se pare caracteristic pentru români. Sau cel puţin pentru cei trecuţi de 18 ani… Nu reuşesc să se desprindă complet de casă, oricât de bine ar duce-o în străinătate.

Pe de o parte, m-am bucurat când mi-au spus că se uită în fiecare seară la Pro TV, dar, pe de altă parte, mi se rupea inima, dându-mi seama că aceşti oameni n-ar fi ales niciodată să trăiască în altă ţară dacă le-ar fi fost un pic mai bine acasă. Iar pe copiii lor îi vom pierde definitiv, vor fi americani, cu şcoală, cu casă, cu maşină, dar fără amintiri româneşti.

Olga e din Republica Moldova. Nici nu se gândeşte să se mai întoarcă acasă. Îmi spune că în România e superb pe lângă sărăcia de la ea de acasă. Acum e hostess la restaurantul unui hotel de lux din Miami Beach. Pare mai detaşată, dar pe internet se uită tot la ştirile noastre şi mă roagă să facem o poză ca să o creadă mama ei că ne-am întâlnit.

Leave a Reply