Touch screen you!
Posted by on Mar 12, 2015 in Cuvinte | No Comments



text touch screenPun mâna pe oameni. Pe foarte mulţi oameni. Parcă altfel nu reuşesc să mă exprim pe deplin, parcă numai aşa simt că se transmite mesajul, energia, interesul. Desigur că există şi varianta în care mă izbesc de o aură respingătoare şi atunci, automat, data viitoare nu mai repet figura. Dar instinctul meu iniţial rămâne acelaşi. Nu ştiu de unde vine asta şi nu ştiu dacă ar trebui să renunţ la gest ca să nu deranjez sau să par o apucată… Nu pot să mă abţin să mă joc cu părul lung al vreunei prietene, să smotocesc bebeluşii de prin cărucioare, să strâng cu drag în braţe oamenii care mă roagă să facem fotografii împreună sau să adulmec puloverul moale al vreunui coleg, fără altă conotaţie decât că aşa îmi vine.

Bineînţeles că în categoria victimelor nu intră niciodată oamenii care nu îmi plac. Şi asta tot pentru simplul fapt că, în cazul lor, nu îmi vine să mă apropii. Acum, lăsând la o parte gestul colegial, chiar şi în relaţiile amoroase atingerea palmelor, a degetelor, mi s-a părut întotdeauna la fel de excitantă ca şi sărutul, poate chiar mai puternică. De altfel, unul dintre cele mai sexy momente din viaţa mea pe care mi le amintesc a fost când un băiat mi-a sărutat podul palmei…

Şi acum, că am ajuns aici, vă reamintesc că mă enervează rău sărutul post revoluţionar pe obraz. Deşi îl practic, ca toată lumea, cu acelaşi automatism imbecil. La început, remarcasem acest obicei numai la străini. Numai ei se pupau la venire şi plecare, la culcare şi la sculare, ca în loc de bună ziua şi la revedere. Acum şi noi. Întinzi mâna şi jap, cineva te trage şi te ştampilează mecanic. Fără nici o dorinţă adevărată, fără să transmită nimic şi fără să primeşti nimic. Pentru că simţi ceva, simţi emoţie doar atunci când te pupi cu cineva cu care chiar îţi doreşti. Revin la problema mea cu mâinile şi mă întreb dacă oare această dorinţă de a atinge o fi stat şi la baza vreunui studiu când s-a inventat touch screen-ul? Poate că până la urmă nu sunt aşa de bizară. Doar că, spre deosebire de alţii, îmi ascult instinctul. Iar touch screen-ul o fi varianta oferită celor care n-au curajul să atingă oameni în carne şi oase. Celor care vor să trăiască safe şi se retrag în mediul virtual atingând tasta save. Celor care din teamă, din timiditate sau comoditate preferă legăturile online unde poţi să zici ce vrei şi să asculţi pe cine vrei… Pentru mine însă, ecranul rămâne mereu rece şi chiar şi cel mai iscusit text din lume, cea mai frumoasă poezie şi cea mai reuşită poză îşi pierd din valoare dacă n-am atins niciodată autorul… Pentru că şi în faţa unei postări electronice care îmi place, eu mă imaginez punându-i mâna pe spate autorului.

Leave a Reply